Tragicul accident s-a consumat miercuri după-amiază, pe 3 iulie, când o familie de români a ieșit să sărbătorească împreună cu prietenii ziua fiicei de 10 ani, pe malul lacului Trasona. În timp ce părinții pregăteau grătarul copila și o altă fetiță s-au îndepărtat câțiva zeci de metri.
Conform ziarului La Voz de Asturias, fetița de 10 ani a alunecat în apă și nu a mai putut să iasă. Prietena ei de 11 ani i-a sărit în ajutor, dar, la rândul ei, a căzut în lac.
Ocupați cu pregătirile, părinții lor, aflați la o distanță de aproximativ 50 de metri, nu au observat nimic. Ba mai mult, ei au declarat ziarului La Nueva Espania că un mic zid de beton le bloca vederea către locul în care erau copilele.
Ajutorul a venit în schimb de la un canoist, aflat pe lac în acel moment. Ramon Gonzalez, un spaniol, a sărit imediat în apă, pentru a le salva.
Victimele au fost transportate de urgenţă la Spitalul Universitar Central din Asturia (HUCA), unde fetiţa de 11 ani a decedat trei zile mai târziu. Cea de-a doua victimă este în continuare la terapie intensivă, în stare gravă.