Două fete din județul Botoşani, de 12 și 13 ani, au fost atacate pe stradă đe un bărbat de 35 de ani.
Potrivit poliției, individul a fost identificat şi arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru tentativă de viol.
Cele două copile au fost abordate pe stradă. Una dintre fete a scăpat datorită unui vecin care a văzut scena, iar cea de-a doua fată a reușit să fugă.
Potrivit unor informaţii, suspectul este surdomut şi are antecendente penale. El a mai fost condamnat în trecut pentru viol.
Conform Realitatea de Botosani, urma cercetărilor, polițiștii au constatat că la data de 06 septembrie și 26 septembrie, bărbatul de 35 de ani a abordat două minore, de 12, respectiv 14 ani, în timp ce acestea se deplasau pe drumul sătesc din localitate și le-a cerut să-l însoțească în locuri izolate, fără a exercita alte acte de agresiune asupra acestora.
În prima situație, bărbatul a fost surprins de un consătean, iar în cel de-al doilea, minora de 14 ani a reușit să fugă.
După depistarea bărbatului, a fost luată măsura internării la secția de psihiatrie, iar ulterior, la data de 27.09.2019 dispunându-se măsura reținerii pentru 24 de ore. Instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare iar în cursul zilei de ieri, acesta a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de tentativă la viol.