Potrivit CNSCBT, o femeie în vârstă de 80 de ani, din judeţul Cluj, confirmată cu virus gripal tip A, nesubtipat, a murit în 2 martie. Ea avea şi alte afecţiuni şi era vaccinată anti-gripal.
De asemenea, a fost confirmat virusul gripal la o femeie în vârstă de 82 de ani, din municipiul Bucureşti, care a murit în 27 februarie. Femeia, care avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinată anti-gripal, a fost confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.