Totul s-a întâmplat în weekend, sâmbătă, în plină zi, la 15:30, pe o terasă din Cluj-Napoca.
Poliţiştii au stabilit că telefonul s-ar fi aflat pe masă, în faţa proprietarului, iar persona bănuită ar fi încercat să distragă atenţia acesteia folosind un ziar.
"Tânărul, în vârstă de 21 ani, din Chinteni, judeţul Cluj, a fost reţinut fără să opună rezistenţă de către două femei din municipiul Cluj-Napoca, una dintre acestea fiind proprietara telefonului mobil în valoare de aproximativ 2.400 lei", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, remis Vocea Transilvaniei.
Oamenii legii transmit că cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente. În plus, poliţiştii clujeni le mulţumesc celor două femeie şi punctează: "Chiar dacă pentru unii spiritul civic înseamnă a-ţi „pierde” timpul cu declaraţii la poliţie, nu trebuie să uităm faptul că mâine fiecare din noi poate fi cel care are nevoie de ajutorul celor din jur. A nu fi nepăsător la ceea ce se întâmplă în jurul tău şi a sesiza poliţia atunci când ceva sau cineva ţi se pare suspect, nu îi ajută numai pe ceilalţi, ci şi pe tine!”