Managerul spitalului, Vitalie Stan, şeful Secţei de Chirurgie Plastică, Nicolae Antohi, medicii Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Elena Cristina Isac, precum şi Carmen Florea, angajată a unei clinici private, au fost reţinuţi în 25 aprilie.
La 27 aprilie, Vitalie Stan, Nicolae Antohi şi Elena Cristina Isac au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii a Tribunalul Bucureşti.
În cazul celorlalţi şapte reţinuţi pentru care procurorii au cerut arestarea preventivă, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar. Decizia Tribunalului Capitalei a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Marţi, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţiile formulate de Vitalie Stan, Nicolae Antohi şi Elena Cristina Isac, astfel că aceştia rămân în detenţie.
Tot în arest vor ajunge Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu, Aurelia Isac şi Carmen Florea, în cazul cărora instanţa a admis contestaţia făcută de procurori.
Astfel, singurul medic care va fi cercetat în libertate este Ioan Costică Ghiţă Plujdescu.
Potrivit anchetatorilor, medicii vizaţi în dosarul operaţiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportărilor acestora erau validate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie.
Procurorii susţin că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice contactau suspecții, medici angajați ai Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, în baza unor anunțuri postate pe internet sau la recomandarea altor pacienți care au efectuat operații similare.
Suspecții, medici în specialitatea chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, ofereau consultaţii pacienţilor care doreau efectuarea unor operaţii estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, cât şi în cadrul unor clinici private, au mai spus anchetatorii.
"În discuţiile purtate, suspecţii le comunicau pacienţilor că pot opta pentru efectuarea intervenției în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preț mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenţia s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică. În situaţiile în care pacienţii optau pentru efectuarea intervenţiei în spital, astfel cum le indicau suspecții, se întocmea documentația medicală în care erau menționate un diagnostic şi un tip de intervenţie medicală nereale", a mai arătat Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.
"În cazul în care raportările erau validate de către CASMB şi SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921,83 lei pentru fiecare intervenţie medicală. Pentru «serviciile» oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenția chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului) medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei, acestea fiind împărţite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenţie, medicul secundar de intervenţie şi medicul anestezist)", au mai spus anchetatorii.
În acest dosar sunt urmărite penal 26 de persoane, pentru luare de mită, dare de mită, înşelăciune şi fals intelectual. Cercetările vizează 16 medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, o asistenţă medicală şi nouă pacienţi, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Anchetatorii au făcut, vineri, percheziţii la spital şi la 22 de adrese din Bucureşti, inclusiv la locuinţele unor medici, unde au găsit importante sume de bani.