Ministrul a declarat, luni, că o echipă de experți străini va veni în România pentru a face verificări în cazul Spitalului Pantelimon.
"Am decis şi am făcut deja primele demersuri ca să putem să contactăm Societatea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă, precum şi Societatea Mondială de Anestezie şi Terapie Intensivă, încât să putem realiza un audit profesional medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat la Spitalul Pantelimon, iar mesajul pe care dorim să îl transmitem opiniei publice este cel care trebuie să redea încrederea în profesioniştii din sistemul de sănătate şi să terminăm odată pentru totdeauna cu aceste dispute între diversele specialităţi medicale, între dintre mass media şi unii dintre reprezentanţii corpului medical. Eu sunt în primul rând medic şi apoi sunt Ministrul Sănătăţii. Am o responsabilitate în ceea priveşte credibilitatea sistemului de sănătate, iar tot ceea ce facem noi şi am făcut în aceşti doi ani şi jumătate, începând cu investiţiile, continuând cu reforma în domeniul resurselor umane sau managementului sanitar - toate aceste lucruri au fost făcute pentru a da credibilitate sistemului de sănătate", a spus Rafila, într-o declaraţie de presă.
În timpul declarațiilor, Rafila a fost huiduit și jignit de un bărbat.