Eliberarea celor două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon a stârnit foarte multe controverse, iar asta în condițiile în care - deși cele două au fost acuzate de tentativă de omor și omor calificat după ce au scăzut în mod intenționat de două ori doza de noradrenalină în cazul unui pacient de 54 de ani - au fost lăsate în libertate "de îndată, fără nicio măsură restrictivă".
Totul se întâmplă în contextul în care magistrații de la Curtea de Apel București au admis contestația celor două de a ieși din arestul preventiv, măsură dispusă pentru 30 de zile.
Bomba din dosarul Pantelimon: o a treia doctoriță, MARTOR în cazul morților suspecte de la ATI. Femeia le certa pe asistente că resuscitau pacienții
Potrivit surselor Realitatea PLUS, unul dintre magistrații care a luat această decizie ar fi încercat cu orice preț să scape de acest proces. Motivul este unul halucinant. Aceleași surse ne spun că acesta ar fi făcut meditații la limba română cu mama doctoriței Maria Miron, cea proeclită de colegi "doamna cu coasa".
Înainte de eliberarea celor două doctrorițe, judecătoarea care a dispus arestarea preventivă pentru cele două a specificat în motivarea hotărârii că, practic, în mod "inuman și ilegal" acestea au decis cine trebuie să trăiască și cine trebuie să moară pentru a putea elibera secția de Terapie intensivă.
Noi probleme la "Spitalul grozei" Pantelimon: conducerea a închis ochii la nereguli grave - DOCUMENT
În prezent, cele două se află în concediu pentru o perioadă de 45 de zile. Acestea se pot întoarce oricând la spital. Mai mult, ele pot părăsi țara iar decizia este una definitivă.