Printre medicii trimiși în judecată se află Vitalie Stan, manager al Spitalului de Arși din București, Nicolae Antohi, Ivan Vătămescu, Carmen Ileana Boiangiu și Viorel Sorin Parască, toți aflați în arest preventiv, și Carmen Florea (asistentă) și Aurelia Isac, ambele în arest la domiciliu.
Medicii vor fi judecați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, participație improprie la fals intelectual, fals intelectual, înșelăciune.
În același dosar au fost trimiși în judecată zeci de pacienți pentru dare de mită și participație improprie la fals intelectual.
Potrivit Parchetului Capitalei, medicii pretindeau ca mită sume cuprinse între 450 și 3.400 de euro, în funcție de tipul intervenției, banii fiind împărțiți între membrii echipei operatorii iar Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) deconta o parte din costul intervențiilor.
Modul de operare în acest caz de corupție era următorul: pacienții care doreau efectuarea unor operații estetice contactau medici angajați ai Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arsuri, în baza unor anunțuri postate pe internet (site-uri ale medicilor, forumuri de socializare etc.) sau la recomandarea altor pacienți care au efectuat operații similare.
Medicii, specialiști în chirurgie plastică, reconstructivă și estetică, ofereau consultații pacienților care doreau efectuarea unor operații estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, cât și în cadrul unor clinici private.
În discuțiile purtate, medicii le comunicau pacienților că pot opta pentru efectuarea intervenției în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preț mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenția s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică.
În situațiile în care pacienții optau pentru efectuarea intervenției în spital, astfel cum le indicau medicii, se întocmea documentația medicală în care erau menționate un diagnostic și un tip de intervenție medicală nereale.
Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către CASMB și Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.
În cazul în care raportările erau validate de către CASMB și SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921 de lei pentru fiecare intervenție medicală.
Pentru "serviciile" oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenția chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului etc.), medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 de euro și 3.400 de euro, în funcție de tipul intervenției, acestea fiind împărțite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenție, medicul secundar de intervenție și medicul anestezist).