Declaraţia a fost dată la DNA de Gabi Marin, unul dintre martorii ameninţaţi din megadosarul Microsoft. "Sunt speculaţii", a reacţionat Tăriceanu. "Prim-ministrul nu are niciun rol nici în discutarea contractelor comerciale, nici în negocierea lor, nici în încheierea lor", a adăugat preşedintele Senatului.
Potrivit luju.ro, martorul a povestit la Direcţia Naţională Anticorupţie că, Viktor Malinovwski, director la Fujitsu Simens Computers FSC Austria a înfiinţat mai multe companii offshore. Acestea erau folosite pentru a extrage bani din Fujitsu. Sumele erau apoi folosite pentru mituirea factorilor decizionali din România, printre care şi membri ai Guvernului.
Astfel, 2,7 milioane de dolari au fost transferaţi în firma Farley Enterprises LTD. Gabriel Marin susţine că "Viktor Malinowski mi-a declarat că firma respectivă era a lui Petru Berteanu şi Bogdan Teodorescu care urmau să plăteasca mitele către Călin Tăriceanu, Eugen Teodorovici, Karoly Borbely."
Cum contractele erau multe, pentru a le câştiga, Fujitsu Simens Computers a plătit, prin Peter Hungler de la Deutsche Bank, apoi Credit Suisse, nu mai puţin de patru milioane de dolari. S-a folosit în acest scop firma Richardson International LLC.
Offshore-ul era deţinut atunci de Eva Maria, soţia lui Peter Hungler, iar banii erau destinaţi pentru mituirea lui Călin Tăriceanu, Eugen Teodorovici şi a lui Karoly Borbely.
Mărturia se referă la derularea contractelor de închiriere a licenţelor Microsoft, a licenţelor de la Ministerul Educaţiei şi la cel de securizare a frontierelor. La acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu prim-ministru.
Sursa: luju.ro