DOSARUL MECIURILOR TRUCATE. Procurorul federal Jean-Pascal Thoreau a cerut Tribunalului corecţional din Bruxelles cea mai mare pedeapsă, şase ani de închisoare şi 200.000 de euro amendă, pentru omul de afaceri chinez Zheyun Ye, considerat figura centrală a reţelei de trucare a meciurilor din campionatul belgian, între 2004 şi 2006. Ye este judecat în absenţă de tribunal.
Pentru impresarul Pedro Allatta procurorul a cerut 30 de luni de închisoare şi 5.000 de euro amendă. În rechizitoriul său, care a durat aproape şase ore, Thoreau a încercat să demonstreze că Allatta şi Ye făceau parte dintr-o organizaţie criminală, care a acţionat la mai multe cluburi din Belgia şi din care a făcut parte şi fostul jucător Olivier Suray, împotriva căruia procurorul a cerut 24 de luni de închisoare şi 5.000 de euro amendă. "Suray a fost folosit pentru a corupe jucători şi pentru a efectua anumite servicii omului de afaceri chinez", a precizat anchetatorul.
Alte 24 de luni de închisoare şi 5.000 de euro amendă au fost solicitate în cazul lui Paul Put, fost antrenor al echipei Lierse, la care a jucat şi Mitu. Pentru secundul Patrick Deman s-a cerut o pedeapsă puţin mai mică, de 20 de luni de închisoare şi 5.000 de euro amendă.
DOSARUL MECIURILOR TRUCATE. Fostul avocat al clubului Lierse Christiaan De Nyn (şase luni de închisoare şi 1.000 de euro amendă), fostul antrenor al echipei La Louviere Gilbert Bodart (15 luni de închisoare şi 2.500 de euro amendă), fostul preşedinte al clubului la Louviere Filippo Gaone (18 luni de închisoare şi 1.000 de euro amendă), fostul jucător al echipei Saint-Trond Dusan Belici (un an de închisoare şi 1.500 de euro amendă) şi-au auzit şi ei numele pronunţate de reprezentantul Ministerului Public.
Mitu a fost inclus de procuror într-un grup de foşti jucători de la Lierse, Laurent Fassotte, Laurent Delorge, Igor Nikolovski, Yves Van Der Straeten, Cliff Mardulier, Hasan Kacici şi Ninoslav Milenkovici, pentru care s-a cerut închisoare între 10 şi 20 de luni şi amendă între 1.000 şi 2.500 de euro.