Dosarul e complicat, iar probele strânse tind spre zero. O ultimă speranţă stă în interpreţii Adi Minune, Cornelia Catanga şi Cocoş din Călăraşi, care au cântat până în momentul incendiului.
Deşi mare parte din club a ars, procurorii sperau că poate totuşi sistemul de supraveghere a scăpat de flăcări. Prima veste bună a fost că multe dintre camerele video din incinta clubului sunt întregi. Problema este că sistemul care centraliza aceste imagini a fost în mare parte distrus.
Puţinele imagini salvate sunt din interiorul clubului, însă nu surprind ce s-a întâmplat în colţul din care a pornit incendiul. Nici victimele din club nu au văzut prea multe, în timp ce patronii Bamboo vorbesc despre o mână criminală. Procurorii şi-au pus speranţa în demolarea controlată a clubului pentru găsirea de probe noi.