Instanța supremă a menținut și măsura arestului la domiciliu luată față de Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, și cea a controlul judiciar față de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, și Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei societăți comerciale.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.
ÎCCJ a luat decizia în cazul verificării legalității măsurilor dispuse față de inculpații din dosarul "Gala Bute".
În 21 aprilie, DNA a trimis-o în judecată pe Elena Udrea pentru trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei firme.
Tudor Breazu și Rudel Obreja, aflați tot în arest, sunt acuzați de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală, complicitate la luare de mită și spălare de bani, Gheorghe Nastasia — de luare de mită, Ștefan Lungu — complicitate la dare de mită, Ana Maria Topoliceanu — luare de mită, Dragoș Marius Botoroagă — dare de mită, iar Ion Ariton — participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, scrie AGERPRES.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.