“Corlățean a fost ținut la MAE ca să vină din poziția de membru al MAE și să explice ce s-a întâmplat în întâlnirile dintre capii PSD de atunci, Bogdan Teodorescu, Liviu Dragnea, Victor Ponta. Cei trei i-au cerut lui Corlățean să facă câteva manevre ca diaspora să nu poată vota, iar acesta a refuzat. DNA l-a chemat la bară și Titus Corlățean a dansat cinci ore. Sper că dansul lui a fost unul cât se poate de bine documentat. Răul cel mare n-a fost Titus, ci Meleșcanu, pentru că el chiar a pus în practică ce au vrut Dragnea, Ponta și Teodorescu”, a spus Mihai Pâlșu.
Potrivit lui Oreste Teodorescu, “politicienii români se tem de votul din diaspora. Ei au înțeles că românii din străinătate vin cu democrației din afară și că fiecare vot poate duce la o schimbare”.
Totodată, jurnalistul de investigații Alexandru Căutiș a explicat că acest dosar face parte dintre cele mai grave din momentul în care a fost preluat de DNA, pe 4 decembrie 2014, pentru că asta înseamnă niște fapte asimilate celor de corupție.
„Pe 4 decembrie, dosarul a fost preluat de DNA de la Parchetul General. Asta a însemnat atunci că sunt fapte asimilate celor de corupție, un lucru mai grav decât ne așteptam noi. S-a considerat că în mod intenționat nu s-au înființat aceele secții de votare”, a explicat Alexandru Căutiș.
Acest a continuat susținând că “Ponta și Corlățean au avut ghinionul să se exprime greșit când au spus că << Nu Guvernul se ocupă de alegerile electorale>>. A fost o minciună ieșită din comun. Faptul că Titus Corlățean a mers azi la DNA s-ar putea să ne ofere, în curând, apariția în fața procurorilor a unor nume grele. Mă refer la Liviu Dragnea și Victor Ponta”.