Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, contestaţiile depuse de Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi de Cristian Plută şi Silviu Stăncilă.
”Admite propunerea de arestare preventiva formulata de DNA, Structura centrală, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Plută Cristian şi Stăncila Silviu pe o durată de 30 de zile, de la 19.09.2023 până la 18.10.2023 inclusiv”, a fost decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti.
În schimb, propunerea de arestare preventivă în cazul managerului Spitalului Colentina a fost respinsă.
”(...) respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a arestării preventive formulată de DNA structura centrală în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Cristescu George Mirea şi Dumitru Alexandru Paul (...) dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Cristescu George Mirel pe o perioada de 30 de zile de la 19.09.2023 pana la 18.10.2023 inclusiv”, au mai decis magistraţii.
Dumitru Alexandru Paul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Doi oameni au fost arestați pentru 30 de zile după descinderile de la Administrația Spitalelor București, printre care și Cristian Plută, adjunctul insituției, alături de Stancila Silviu, mâna sa dreaptă. Procurorii anticorupție au ridicat probe într-un dosar de luare de mită. Cristian Plută a strâns o avere impresionantă în ultimii ani: a cumpărat trei terenuri, o casă și a castigat 25.000 de euro în doi ani, în timp ce era directorul de investiții al instituției.
Deși inițial au fost reținute patru persoane, Cristescu George Mirel va sta în arest la domiciliu, iar Dumitru Alexandru a primit control judiciar.
În prezent, sunt două aspecte investigate de peocurorii anticorupție. Primul vizează faptul că Pluta a încasat suma de 20.000 de euro de la managerul spitalului Colentina în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie. Celălalt aspect se referă la contractele de achiziții pe care Cristian Plută le-a acordat după ce a primit o șpagă de 300.000 lei.
Averea uriașă pe care a strâns-o în doar 2 ani
Cristian Plută, adjunctul Administrației Spitalelor București, a strâns o avere impresionantă în ultimii ani: a cumpărat trei terenuri, o casă și a strâns 25.000 de euro, în timp ce era directorul de investiții al instituției.
Potrivit declarației de avere, în 2020, Cristian Plută nu deținea active, case, terenuri, depozite bancare sau alte bunuri, nu avea credite și nici nu acordase împrumuturi. În schimb, avea trei mașini (Dacia, Renault și Volvo), cumpărate în perioada 2005-2011.
Veniturile declarate de Plută erau salariul de la ASSMB (113.398 lei/an), salariul soției de la o societate (16.800 lei/an) și alocațiile a doi copii (3000 lei/an).
În 2021 și 2022, când era director la Direcției de Investiții în cadrul ASSMB, Plută și soția au cumpărat trei terenuri intravilane (două în București și unul în Ilfov), o casă de 200 mp în Buftea, au moștenit 1/4 dintr-o casă de 219 mp în București și au strâns depozite de aproape 9000 de euro și aproximativ 80.000 de lei, conform declarației de avere din iunie 2022.
Potrivit documentului citat, Plută a luat în 2022 un credit de aproape 500.000 de lei (aprox. 100.000 de euro), scadent în 2046.
Cristian Plută a mai primit 12.500 de euro de la o persoană fizică, Teodora Tuta (Timișoara), sumă în dreptul căreia a scris ”cadou copii”.
În 2022, veniturile salariale ale soților Plută au rămas aceleași ca în 2020.