În prezent, sunt două aspecte investigate de peocurorii anticorupție. Primul vizează faptul că Pluta a încasat suma de 20.000 de euro de la managerul spitalului Colentina în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie.
Celălalt aspect se referă la contractele de achiziții pe care Cristian Plută le-a acordat după ce a primit o șpagă de 300.000 lei.
Cât priveste declarația de avere a adjunctului Administrației Spitalelor, ne uităm prima dată la cea din 2020, atunci când Plută nu avea nici case, nici terenuri, nici depozite bancare. Acesta nu deținea nici active și nu luase și nici nu dăduse bani cu împrumut.
Avea un salariu puțin peste 100.000 de lei pe an de la ASSMB și salariul soției de 16.800 de lei pe an.
În doar doi ani, lucrurile s-au schimbat. În această perioadă, soții Plută au cumpărat 3 terenuri intravilane - două în București și unul în Ilfov, dar și o casă de 200 mp în Buftea.
Cei doi au moștenit și o pătrime dintr-o casă tot de 200 mp în București, au strâns depozite de aproape 9000 de euro și aproximativ 80.000 de lei - totul în aproximativ 2 ani, cât a stat la conducerea instituției.
Plută a mai primit 12.000 de euro de la o persoană din Timișoara cu titlul de cadou pentru copii.
Cât privește susținerea, conform informațiilor apărute în mai multe publicații, acesta a ajuns în conducerea instituiției cu sprijinul fostei administrații PSD și s-a apropiat și de viceprimarul general USR.
Chiar directoarea ASSMB este cea care ar fi depus denunțul în cazul său și a mai multor persoane cu funcții de conducere din instituție pentru mai multe firme de construcție și un manager de spital, potrivit surselor Realitatea PLUS.