Potrivit surselor Realitatea TV, procurorii de la Parchetul General au cerut Ministerului Sănătăţii să declanşeze o anchetă la toate spitalele în care au ajuns răniţii din clubul bucureştean.
Motivul? Anchetatorii vor să vadă dacă medicii au făcut tot ce au putut pentru a le salva vieţile victimelor incendiului.
Un pas care se face abia la trei ani de la tragicul eveniment, după plângerea depusă de părinţii celor care şi-au pierdut viaţa şi de supravieţuitori.
În adresa trimisă de Parchetul General către Ministerul Sănătăţii, procurori cer ca la nivelul tuturor spitalelor din Bucureşti, unde au ajuns răniţii din Colectiv, să se facă o anchetă administrativă.
Concret, anchetatorii vor să afle dacă s-au respectat procedurile şi dacă reprezentanţii spitalelor au raportat la Ministerul Sănătăţii existenţa unor infecţii înainte de tragicul eveniment. Este un prim pas pe care în vedem într-o anchetă care a rămas la Parchetul General, care a fost deschisă după o plângere depusă de părinţii celor care şi-au perdut viaţa în incendiu din Colectiv din 30 noiembrie 2015.