Marcel Ciolacu a decis eliberarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor, Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu, şi a vicepreşedintelui Adela Crăciun, după neregulile găsite la mai multe azile de bătrâni din judeţul Ilfov.
Fără funcție au rămas și şeful DSP Ilfov, Gabriel Negulescu și şefa Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), Cristina Elena Anton. Directoarea DGASPC Sector 3, Mihaela Ungureanu, a fost suspendată din funcţie.
Marcel Ciolacu a cerut ca toate azilele să fie verificate
Premierul Marcel Ciolacu a avut duminică o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma anchetei privind cazul bătrânilor bătuți, înfometați și umiliți în căminele din Ilfov. La final, a anunțat ce măsuri se vor lua. Presa nu a avut acces și nu a putut pune întrebări.
La discuții au fost chemați, potrivit programului oficial, Marius Budăi, ministrul Muncii, Alina Gorghiu, ministrul Justiției, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, și reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Inspecției Sanitare de Stat.
„Nu am nicio milă pentru ticăloşii care au creat aceste azile ale groazei, iar faptul că aşa ceva a fost posibil ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, un sistem corupt şi inert. Am văzut infractori sunt peste tot în lume, de asemenea ticăloşi, oameni dezumanizaţi total. Cred că nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. La fel să vedem funcţionari publici complici care s-au vândut acestor ticăloşi. Avem trei priorităţi – toate centrele de copii, bătrâni trebuie verificate şi reanalizate toate autorizaţiile. Termenul va fi o săptămână sub coordonarea prefecţilor. Solicit autorităţilor toleranţă zero faţă de persoanele care au jefuit aceste persoane. În afara de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat şi bunurile şi casele”, a afirmat Marcel Ciolacu.