Corpul de control al primului-ministru a efectuat verificări la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților privind stadiul soluționării, în perioada 20 mai 2015 – 31 decembrie 2015, a dosarelor de despăgubiri sau de măsuri compensatorii.
Astfel, se arată în comunicatul Corpului de control, în urma verificărilor efectuate s-au constatat următoarele nereguli:
La data de 20 mai 2013, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților se aflau în lucru un număr de 11.577 de dosare de despăgubiri/măsuri compensatorii.
În perioada 20 mai 2013 – 10 decembrie 2015, au fost soluționate de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor un număr de 2.916 de dosare, din care un număr de 1.096 de dosare au fost finalizate prin emiterea deciziei de validare a măsurii de acordare a despăgubirilor.
La data de 10 decembrie 2015, în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se aflau în lucru un număr de 8.439 de dosare de despăgubiri/măsuri compensatorii.
Din cele 11.577 dosare de despăgubiri/măsuri compensatorii care erau înregistrate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la data de 20 mai 2013, până la data efectuării controlului, într-un număr de 6.294 de dosare (54,36%) nu s-a efectuat niciun demers pentru soluționarea acestora, în condițiile în care, dosarele de fond funciar, înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuie să fie soluționate în termen de 36 de luni de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv până la data de 20 mai 2016.
Având în vedere faptul că la data de 10 decembrie 2015, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților mai avea în lucru un număr de 8.439 dosare de despăgubiri/măsuri compensatorii, rezultă că, până la data de 20 mai 2016, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să soluționeze aproximativ 1.688 de dosare/lună, în condițiile în care timp de aproximativ 2 ani și jumătate a soluționat doar 2.916 dosare, respectiv 97 de dosare/lună.
Din analiza documentelor transmise Corpului de control al primului-ministru de către ANRP, a rezultat faptul că, în perioada 06 Ianuarie 2015 – 30 octombrie 2015, angajații Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților au efectuat, sporadic, activități într-un număr de 2.125 dosare. De exemplu, într-un număr de 751 de dosare a fost întocmit și transmis doar un singur înscris (35,34%).
Totodată, mai arată Corpul de control, la data de 31 decembrie 2015, la ANRP mai erau înregistrate un număr total de 42.441 de dosare nesoluționate având ca obiect acordarea de despăgubiri/măsuri compensatorii. Dintre acestea, un număr de 12.134 de dosare au fost repartizate angajaților Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar restul de 30.307 de dosare (71,41% din totalul dosarelor înregistrate) erau „în așteptare”, nefiind încă repartizate personalului pentru a fi efectuate demersuri în vederea soluționării.
Din cele 12.134 de dosare repartizate angajaților ANRP, un număr de 6.660 de dosare erau „neanalizate”.
Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuie să fie soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii (20 mai 2013), respectiv până la data de 20 mai 2018, iar cele transmise Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, ulterior datei intrării în vigoare a actului normativ menționat, trebuie soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor.
Având în vederea ritmul foarte lent de soluționare a dosarelor, înregistrat în perioada 2005 – 2015, respectiv de 1.785 de dosare/an, rezultă că cele 42.441 de dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, nesoluționate, înregistrate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la data de 31.12.2015, vor fi soluționate în aproximativ 24 de ani, respectiv până în anul 2039.
Corpul de Control al primului ministru a evidențiat și un caz în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, să emită titlul de despăgubire ca urmare a tergiversării soluționării dosarului de către ANRP.
“La data de 30 august 2005, o persoană îndreptățită a solicitat Comisiei locale Voluntari de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren în suprafață de 28,5 ha, situat în comuna Voluntari, județul Ilfov. Ulterior, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 21,75 ha, de către ‘Comisia orășenească Voluntari’”, se arată în comunicat.
La data de 20 decembrie 2006, moștenitorul persoanei îndreptățite a cesionat lui George Becali, în calitate de cesionar „definitiv și irevocabil, drepturile asupra terenului în suprafață de 28,5 ha, situat pe teritoriul orașului Voluntari ”, pentru suma de un milion de euro.
La rândul său, susține Corpul de control, George Becali a cesionat drepturile la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent bănesc a terenului în suprafață de 21,75 ha, către societatea LEOSER S.A. reprezentată de Vasile Geambazi pentru, suma de 2.175.000 EUR.
La data de 02 setembrie 2009, George Becali a cedat drepturile „asupra terenului în suprafață de 28,5 ha” către persoana fizică Vasile Geambazi pentru suma de 100.000 EUR.
“La data de 19 ianuarie 2010, Vasile Geambazi a declarat că este de acord să primească despăgubiri bănești conforme cu valoarea vechiului amplasament, așa cum reiese din raportul de expertiză extrajudiciară din data de 24 august 2006, întocmit de Dumitrescu Zizi, respectiv suma de 19.950.000 EUR pentru 28,5 ha”, mai scrie în raportul Corpului de Control al primului ministru.
În ziua din 6 decembrie 2010, Vasile Geambazi l-a împuternicit pe George Becali să-l reprezinte “cu depline puteri în relația cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților”.
La data de 09 iunie 2011, evaluatorul Emil Nuțiu din cadrul societății de evaluatori BUSINESS EVALUATOR S.R.L. a întocmit pentru beneficiara „Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”, „raportul de evaluare”, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care terenul în suprafață totală de 21,75 ha, situat în orașul Voluntari, a fost evaluat la suma totală de 297.630.000 RON (1.368 RON/mp), respectiv 71.339.884 EUR (328 EUR/mp).
Față de evaluarea terenului efectuată la data de 24 august 2006, în cuantum de 19.950.000 EUR, evaluatorul Emil Nuțiu a supraevaluat terenul în suprafață de 21,75 ha cu suma de 51.389.884 EUR.
De asemenea, față de o evaluare a terenului efectuată în luna iulie 2009, la solicitarea lui George Becali, de către un evaluator din cadrul societății VERTIGO VALUATION S.R.L., prin care valoarea terenului a fost estimată la suma de 45.600.000 EUR, evaluatorul Emil Nuțiu a supraevaluat terenul în suprafață de 21,75 ha cu suma de 25.739.884 EUR.
Raportul de evaluare, întocmit de evaluatorul Emil Nuțiu, nu a mai fost analizat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor deoarece, în perioada iunie 2011 – mai 2012, nu au mai avut loc ședințe ale acesteia din cauza neîntrunirii „cvorumului necesar desfășurării, în mod legal, a lucrărilor ședinței Comisiei Centrale”.
În perioada 15 martie 2012 – 15 mai 2013, au fost suspendate emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordau despăgubiri.
La data de 29 martie 2012 a fost înregistrată la Curtea de Apel București cererea reclamantului Vasile prin care acesta a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună, în principal, obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 297.630.000 RON.
La nici două luni de la depunerea acțiunii în instanță și după acordarea unui singur termen de judecată, Curtea de Apel București a obligat pârâta „să emită decizia privind titlul de despăgubire aferent valorii rezultată din raportul de evaluare înregistrat.
Recursul declarat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost respins. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis, tIlul de despăgubire pentru suma de 297.630.000 RON, în favoarea lui Vasile Geambazi, cesionar de drepturi litigioase. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis, în baza titlului de despăgubire în favoarea lui Vasile Geambazi, două titluri de plată în valoare totală de 119.052.000 RON, unul în data de 20 iunie 2014, iar celălalt în data de 12 iunie 2015.
Prin urmare, următoarea plată către Vasile Geambazi, în cuantum de 59.526.000 RON, va trebui să fie efectuată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în anul 2016.