Dosar bombă la Parchetul General
Această anchetă nouă este deschisă drept urmare a numeroaselor plângeri depuse de către părinţii victimelor din Clubul Colectiv, la câteva luni după tragedie.
„Suntem deja aici. E vorba despre plângerile penale pe care noi le tot facem de aproape doi ani de zile privind ce s-a întâmplat după incendiu: spitalele, pentru ştim cu toţii că în spitale au murit 37 de tineri, din care cel puţin 30 au murit din cauza bacteriilor, asta în condiţiile în care România se declarară că nu avem bacterii. Lucrurile acestea nu vrea nimeni să le ancheteze. E momentul să se întâmple ceva. Ne amintim că timp de o săptămână, nu a fost permisă plecarea niciunui tânăr în străinătate, deşi au fost intervenţii cu bani privaţi. Directiva politică a fost: Nu pleacă nimeni. Aşa s-au pierdut vieţi. Vrem să ştim cine a dat... pentru că o săptămână nu i-a lăsat să plece, iar după ce a plecat, prima hotărâre luată în mare secret şi transmisă spitalelor din străinătate a fost să nu se facă nicio autopsie celor decedaţi. Autopsiile să se facă strict în România. Adică e clar că cineva a vrut să ascundă ceva. De ce şi ce s-a dorit să se ascundă, o să vedem. Copilul meu a murit cu arsuri pe 28 % din suprafaţa corpului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv şi tatăl lui Alexandru, un tânăr de 22 de ani care a murit în incendiul din 30 octombrie 2015.
Iniţial, procurorii de la DNA şi Parchetul General au trimis în instanţe trei dosare în legătură cu tragedia de la Colectiv: Tribunalul Bucureşti - fostul primar Cristian Popescu-Piedone, Judecătoria Sectorului 4 - patronii clubului, Tribunalul Militar Bucureşti - pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.
Apoi, pe 6 decembrie 2017, Tribunalul Militar Bucureşti a decis ca dosarul pompierilor să meargă la Tribunalul Bucureşti, iar această din urmă instanţă a confirmat, pe 15 ianuarie a.c., că este de acord cu această reunire. Decizia judecătorului de la Tribunalul Bucureşti a fost primită cu aplauze în sala de judecată.
Patronii clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.