Moderatoarea Anca Alexandrescu a lansat o propunere în cadrul emisiunii Culisele statului paralel de marți seară: „Poate ar fi o idee buna sa o puneti presedinte la Federatia de Fotbal tot pe doamna Lipă. Ieri s-a întors echipa de canotaj, a fost prezent și dl ministru (Novak - n.red.), iar doamna Lipă i-a administrat o urecheală.
„Elisabeta Lipă a demonstrat foarte mult, e un foarte bun manager. I se datoreaza Elisabetei Lipă aceste succese ale tinerilor canotori”, a remarcat și jurnalista Ada Meseșan.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a fost tras la răspundere pentru lipsa de implicare chiar în Salonul Oficial al Aeroportului, acolo unde a întâmpinat delegația care a reprezentat România la Campionatele Mondiale de Canotaj din Cehia. Campioana Elisabeta Lipă, președinte al Federației de Canotaj, i s-a adresat ironic ministrului, căruia i-a bătut obrazul pentru faptul că prima pistă de canotaj ar putea fi inaugurată abia anul următor.
„Domnule ministru, nu vreau să uitați ce ați promis. Știți ce înseamnă tot sprijinul. Și articulez, apăsat, tot sprijinul. Domnule ministru, văd că ați venit total nepregătit. Vă așteptam cu un carton pe care să scrie ceva frumos, dar am venit prea repede și se tipărește mai greu. După întâlnirea de la Europene ați zis că vom avea tot sprijinul, pentru că în afară de răsplată, noi merităm și o pistă de canotaj”, a declarat Elisabeta Lipă, luni, la sosirea delegației de canotaj.
„Doamna Lipă nu a fost nepoliticoasa si nici sarcastica. Exista un fel de contestare si nemultumire in raport cu dl Novak. În opinia mea, are legătură și cu faptul ca face parte din minoritatea maghiara. Pentru ca maghiarii sunt obisnuiti sa fie stapani pe ei, au o anumita aroganta, care in lumea sportului nu se potriveste. Sunt surprins de altceva. Ministerul Sportului are o gramada de departamente, dar constat cu tristețe ca e foarte prost gospodarit. Maghiarii sunt foarte buni gospodari. Acolo sunt multe lucruri haotice. Calitatile maghiarului nu vin sa amprenteze pozitiv ministerul, probabil nu stie pe ce sta. Doamna Lipă nu l-a admonestat, e o femeie și jumătate”, a afirmat analistul politic Dorin Iacob, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.
„Sunt informatii foarte reale din guvern ca se plang foarte multi manageri din Sport de ministrul Novak, ca pur si simplu saboteaza mai ales acest sport - canotajul. Pe Camelia Potec, de cate ori a cerut sprijin, David Popovici... Nimic. A umilit-o teribil (pe Potec - n.red.) . Mi-a fost agreabil la inceput acest ministru. Iar aroganta lui... Si-a permis sa-si aloce pensie speciala de sportiv, punandu-se cu renta viagera la acelasi nivel cu Nadia Comăneci și altii”, a adăugat Ada Meseșan.
„Exact acelasi comportament il are si dl Grindeanu, dl Simonis din Parlament, domnii di nComisia de Muncă, de la mărirea salariilor parlamentarilor”, a amintit Anca Alexandrescu.
„Federațiile de sport, de inot, de Potec, de Lipă, nu vrea sa le finanteze. S-a intervenit din alta parte din guvern ca sa le finanțeze. De ce sabotezi sportul românesc?”, a mai spus Ada Meseșan.
„Acest tip de aroganță al dlui Novak l-a facut foarte nepopular, si nu e bine pentru sportul românesc in general. Tocmai ca vine de la UDMR, intr-un loc in care societatea e foarte sensibila. Ar fi trebuit sa-l faca mai atent si mai cald cu mediul pe care-l administrează”, a concluzionat Dorin Iacob, la Culisele statului paralel.