"Dorin Chirtoacă este nevinovat, iar acuzaţiile aduse sunt nefondate", a declarat avocata Tatiana Iovu pentru presă, transmite IPN.
Tatiana Iovu a mai spus că la încheierea pronunţată de către prima instanţă au fost admise încălcări de procedură care, în mod inevitabil, duceau la casarea acestei hotărâri, şi că acuzarea de stat nu a prezentat nicio probă care să justifice arestul la domiciliu.
Comentând absenţa lui Dorin Chirtoacă de la şedinţa de judecată, Tatiana Iovu a spus că este dreptul lui Dorin Chirtoacă să nu vină în instanţă.
Primarul capitalei a fost reţinut pe 25 mai. O zi mai târziu i s-a înaintat învinuirea pentru trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată şi a fost plasat în arest la domiciliu.
Socialiştii proruşi au anunţat luni că au colectat numărul necesar de semnături pentru organizarea şi desfăşurarea unui referendum local cu privire la demiterea primarului general al municipiului Chişinău.