Doodle special de Ziua Internaţională a Femeii. Cum arată și ce îl face deosebit

Friday, 08 March 2019, 11:50, Sursă: REALITATEA.NET

Google sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii, printr-un doodle în cadrul căruia publică mesaje din partea unor personalităţi feminine din întreaga lume.

Printre cele care semnează mesajele selectate de către Google să facă parte din doodle-ul de 8 Martie, se află Frida Kahlo (artistă din Mexic) care scrie: "Picioare? La ce mi-ar trebui, dacă eu am aripi să zbor?".

Un alt mesaj este semnat de către doctor Mae Jemison - astronaut, fizician, inginer, educator şi antreprenoare americancă, care notează: "Nu te limita niciodată din pricina imaginaţiei limitate a celorlalţi", în timp ce mesajul scriitoarei din Germania, Emma Herwegh, este: "Nu te lega de nimic din lume, decât de propriul adevăr suprem".

Doodle-ul de la Google conţine 13 mesaje, iar printre semnatare se mai află: Yoko Ono (artistă multimedia din Japonia), Beno Zephine (diplomată din India), Mary Kom (practicantă de box din India), Clarice Lipsector (romancieră braziliană), Zaha Hadid (arhitectă britanico-iraniană), Millicent Fawcett (scriitoare din Marea Britanie), Marina Tsvetaeva (poetă din Rusia), George Sand (romancieră franceză), Sanmao (romancieră, scriitoare şi traducătoare din Taiwan), Chimamanda Adichie (scriitoare din Nigeria).

Ziua Internaţională a Femeii a fost menţionată pentru prima dată de organizaţiile sindicale la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în America de Nord şi în Europa.

Această celebrare a dobândit o dimensiune globală, în etape succesive. Astfel, în 1910, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceeaşi zi peste tot în lume, în 1913 a fost aleasă data de 8 martie pentru această sărbătoare, iar în 1977, ONU a proclamat Anul Internaţional al Femeilor.

Perioada 1976 - 1985 a fost declarată Deceniul ONU pentru condiţia femeii, în timp ce, în anul 1977, s-a adoptat, printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, Ziua Internaţională a Femeii. 

Adaugă părerea ta
Alte articole din: SOCIAL