"Eu iau Hydroxiclorochină. Chiar acum, da. Am început să iau acest medicament acum câteva săptămâni. Cred că este bun. Vă spun, am auzit o grămadă de lucruri bune despre acest medicament. Dacă nu ar fi bun, v-aș spune. Nu mă simt deloc rău de la medicament", le-a spus Trump jurnaliștilor, precizând că acest medicament se folosește de 40 de ani pentru malarie, lupus și alte boli.
El a precizat și că "muncitorii din prima linie", precum și "mulți medici iau acest medicament".
Hidroxiclorochină, luată în fazele ușoare ale bolii, ca și în cele grave, ajută organismul să lupte cu coronavirusul, pe care nu-l distruge, însă întărește imunitatea pacientului, dar în acest moment nu există concluzii clare referitoare la eficacitatea acestui medicament.
"Iau asta pentru că aud lucruri foarte bune. O pastilă în fiecare zi. La un moment dat, mă voi opri", a spus preşedintele american.
Trump a subliniat că toate testele pe care le-a efectuat până în prezent pentru COVID-19 au ieşit negative.
În trecut, șeful de la Casa Albă a fost aspru criticat de comunitatea medicală din SUA, după ce acesta a sugerat să se cerceteze dacă dezinfectantul injectat în corp ar putea opri infecția cu noul coronavirus. După declarația lui Trump, numărul celor care s-au intoxicat cu dezinfectanți s-a dublat la New York.