Casa Albă a confirmat marți seară că președintele american, Donald Trump, va asista la primul său summit NATO, la 25 mai, la Bruxelles, transmite AFP.
"Președintele este nerăbdător să se întâlnească cu partenerii din NATO pentru a reafirma angajamentul nostru față de NATO și pentru a discuta despre chestiuni esențiale pentru Alianță, în special partajarea responsabilității aliaților și rolul NATO în lupta împotriva terorismului", a anunțat Casa Albă într-un comunicat.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va întâlni cu președintele american, Donald Trump, la 12 aprilie, la Washington, înaintea unui summit al liderilor Alianței Nord-Atlantice, la 25 mai, la Bruxelles.
Va fi prima întâlnire față în față a celor doi lideri după alegerea lui Donald Trump care s-a arătat un critic al NATO, spunând că este o Alianță "depășită". Jens Stoltenberg l-a contactat la telefon pe Donald Trump de două ori până în prezent.
"Vor discuta despre importanța unei Alianțe puternice care să furnizeze o apărare colectivă și proiectează stabilitatea dincolo de frontierele NATO", a precizat o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, Oana Lungescu, într-un scurt comunicat.
Stoltenberg și Trump vor mai discuta despre pregătirea summitului șefilor de stat și de guvern din cele 28 de țări membre ale NATO a cărui dată a fost stabilită oficial pentru 25 mai, la Bruxelles, potrivit Agerpres.