"Preşedintele Trump i-a cerut lui @Ambjohnbolton să îl invite pe preşedintele Putin la Washington, la toamnă, iar aceste discuţii au deja loc", a scris Sanders.
Trump afirmase, cu câteva ore mai devreme, că aşteaptă cu nerăbdare a doua întâlnire cu Putin. Despre prima, care a avut loc luni, la Helsinki, preşedintele american a afirmat că "a fost un mare succes, mai puţin pentru adevăratul duşman al poporului, Media de Fake News (ştiri false - n. red.)". Tot prin intermediul Twitter, preşedintele american a afirmat că el şi omologul său rus ar urma să pună în aplicare "o parte din numeroasele lucruri pe care le-am discutat, între care oprirea terorismului, securitate pentru Israel, proliferarea nucleară, atacurile informatice, comerţul, Ucraina, pacea din Orientul Mijlociu, Coreea de Nord şi altele".