"Suntem atât de aproape", le-a spus Trump celor 49 de senatori republicani alături de care a luat prânzul la Casa Albă, a doua zi după ce o nouă versiune a legii menite să înlocuiască sistemul Obamacare al fostei administraţii a căzut victimă disputelor dintre republicanii care controlează camera superioară a legislativului american.
Preşedintele a ţinut să le amintească senatorilor că republicanii s-au angajat deja de şapte ani faţă de americani să revoce şi să înlocuiască legea sistemului de sănătate susţinută şi promulgată de predecesorul său Barack Obama, subliniind că este timpul să treacă la fapte.
"Trebuie să rămânem aici. Nu trebuie să plecăm din oraş", a spus Trump.
Însă o parte din republicani, atât conservatori cât şi moderaţi, se opun planului de compromis elaborat de liderii partidului. Primii sunt nemulţumiţi că proiectul nu abrogă în totalitate legea precedentă, iar ceilalţi denunţă reducerea bugetului pentru Sănătate, care ar afecta în mod disproporţionat persoanele cu venituri mici, scrie Agerpres.