"S-a stins din viață Doru Popescu. Sincere condoleanțe!
A plecat dintre noi fostul atacant Doru Popescu, 74 de ani, 22 de goluri înscrise în 88 de meciuri de Liga 1 pentru Dinamo, între 1969 și 1973.
Născut pe 29 martie 1949 la Baia de Aramă, în Mehedinți, Doru Popescu a câștigat la începutul anilor \"70 două titluri de campion cu Dinamo, în 1971 și 1973.
Un meci memorabil făcut de Doru Popescu în tricoul alb-roșu a fost în 1970, în primul tur al Cupei Campionilor Europeni, împotriva echipei Spartak Trnava, campioana Cehoslovaciei la acea vreme.
Un 0-0 în Ștefan cel Mare a fost urmat de un 2-2 la Trnava, ambele goluri ale "câinilor" fiind marcate de Doru Popescu, iar Dinamo se califica în turul următor pentru un duel cu Feyenoord.
Dinamo la Trnava: M. Andrei – Cheran, I. Nunweiller III, Al. Sătmăreanu II (eliminat în minutul 56), Deleanu – Cornel Dinu, R. Nunweiller VI – Lucescu, Sălceanu (58 Doru Popescu), Dumitrache, Fl. Dumitrescu.
Antrenori: Traian Ionescu și Dumitru Nicolae Nicușor.
"Un oltean înalt și spătos din Severin, poreclit <Dulapul>, mai mult rezervă la Dinamo, a intrat la Trnava în repriza a doua și a făcut meciul vieții", a scris "Sportul", a doua zi după calificarea roș-albilor.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!", se arată în postarea de pe Facebook a lui Ionel Culina.