Barbara Stamm a încetat din viață miercuri, 5 octombrie, la vârsta de 77 de ani.
În calitatea ei de președinte al Parlamentului Bavarez, Barbara Stamm a fost, practic, fondatoarea Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni, care a devenit un loc cald și modern, incomparabil cu ceea ce a fost până în 1990.
Barbara Stamm a fost decorată de către președintele Klaus Iohannis în anul 2018, cu Ordinul Național Steaua României în grad de comandor.
Evenimentul, care a avut loc la Consulatul general al României, a fost prilejuit în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru prietenia constantă arătată României şi pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea relaţiilor româno-germane, pe multiple planuri.
Pe atunci preşedintele a evidenţiat faptul că Barbara Stamm deţinea o solidă carieră politică, clădită cu eforturi proprii şi susţinute în cei aproape 50 de ani de când a decis să se implice în viaţa politică, devenind membră a Uniunii Creştin Sociale în 1969.
„Fiind unul dintre cei mai populari politicieni bavarezi, doamna Stamm şi-a pus amprenta hotărâtor asupra politicii de la nivelul landului, fiind supranumită "mama Landtag-ului bavarez". Ceremonia de astăzi este cu atât mai relevantă cu cât se desfăşoară în contextul unei triple aniversări: Centenarul României moderne, Centenarul republicii bavareze (n.r. - Bavaria a devenit stat liber /Freistaat în 1918, după abdicarea regelui Ludwig al III-lea) şi Bicentenarul statului constituţional bavarez, de la adoptarea Constituţiei bavareze în 1818, ceea ce îmi oferă prilejul să amintesc că doamna Barbara Stamm este prima femeie preşedinte din istoria de 200 de ani a Parlamentului Bavariei. Activitatea politică impresionantă a doamnei Stamm s-a împletit constant şi armonios cu cea socială, înfăptuind însăşi esenţa activităţii politice, aceea de a fi în slujba cetăţeanului şi mai ales alături de cei vulnerabili. Dăruirea cu care s-a dedicat acţiunilor sociale în Germania şi peste hotare, perseverenţa, alături de consecvenţa cu care a respectat şi promovat principiile şi valorile creştin-sociale în acţiunile întreprinse în numeroasele calităţi oficiale deţinute, o califică fără îndoială drept sursă de inspiraţie pentru tinerele generaţii de politicieni şi nu numai", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis în alocuţiunea sa.