Potrivit DSP, primarul din Stăneşti era nevaccinat şi a fost testat pozitiv în urmă cu aproximativ două săptămâni.
„Bărbatul în vârstă de 61 de ani s-a prezentat pe data de 3 octombrie în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde i s-a făcut un test rapid, care a fost pozitiv, şi a primit reţetă pentru tratament la domiciliul. În data de 9 octombrie, bărbatul a revenit la UPU şi, pentru că avea afectare pulmonară, a rămas sub supravegherea medicilor de aici până pe data de 13 octombrie, când a fost transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Mihăeşti, pe sursă de oxigen. Din păcate, pe data de 15 octombrie a fost declarat decedat. Avea comorbidităţi - hipertensiune arterială şi diabet zaharat de tip II", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vâlcea, Amelia Piţiga.
Ionel Michiu era la al patrulea mandat de primar, din partea Partidului Naţional Liberal, notează AGERPRES.