Scriitorul Teodor Moldovan s-a stins din viaţă sâmbătă, 23 aprilie, la vârsta de 68 de ani.
Teodor Moldovan s-a născut în satul Jac, comuna Creaca, județul Sălaj, dar de mai mulți ani a locuit în Baia Mare.
În anul 1981, a absolvit Institutul Politehnic din Cluj-Napoca.
A urmat apoi, cursurile postuniversitare de la Timișoara, pe care le-a absolvit chiar înainte de Revoluţie. În anul 1996, la Viena, a obţinut o diplomă în management.
A fost prozator şi poet. De-a lungul anilor a publicat mai multe cărţi, precum “Rătăciții “, “Destine triste”, “Fix-Pix, Loneliza și Adio Monali” sau “Obsesii lirice”.
Ultima carte a fost publicată în anul 2018, este vorba de “Puzzle… în toate sensurile” – o carte publicată în trei volume.