Linda Cristal a jucat în 20 de filme în Mexic până să ajungă la Hollywood pentru primul rol în engleză, în filmul "Comanche" (1956), de George Sherman, unde interpreta fata răpită a unui aristocrat spaniol din Mexic.
Născută Marta Victoria Moya la 23 februarie 1931 în Buenos Aires, Linda Cristal şi-a petrecut tinereţea în Argentina. Tatăl său Antonio Moya Bourges a fost un imigrant francez, un om de presă care a publicat în reviste. Mama sa, Rosario Pego, era italiancă. În multe interviuri, Linda Cristal a declarat că tatăl ei a intrat într-un conflict cu o bandă criminală şi a fost nevoit să fugă cu familia la Montevideo, în Uruguay. Când avea 13 ani, cei doi părinţi au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon în maşina lor.
Aceasta a vut trei căsnicii ratate. La vârsta de 16 ani, în 1950, s-a căsătorit cu actorul argentinian Tito Gómez. Căsătoria a fost anulată după doar câteva săptămâni. Ulterior, s-a căsătorit cu Robert W. Champion (1958–1959) și apoi cu Yale Wexler ( 1960–1966).