Când Doina Gradea a inceput să vorbească, acesta a explicat:
”Ce a făcut Dragoș Pătraru este infracțiune de violare a intimității private. Mi-am cerut scuze pentru modul în care m-am referit la o colegă jurnalistă. Dar este o practică să atribuim porecle (...) Şi eu am o poreclă, e posibil să am mai multe. Îmi cer scuze public încă o dată faţă de această colegă. Nu am vrut să îi lezez imaginea, fiind o discuţie absolut privată. Din păcate, am constatat după analiza efectuată în ultima perioadă cu privire la activitatea domnului Pătraru atât pe blog, cât şi în cadrul emisiunilor produse şi difuzate de TVR, că dumnealui încalcă în mod flagrant (contractul – n.r.) şi constat un număr foarte mare de obligaţii asumate prin contractul încheiat cu SRTv, cu ceva timp înainte de numirea mea la conducerea Societăţii. Am mai constatat că niciuna din susţinerile domnului Pătraru cu privire la o presupusă cenzură sau măsuri opresive dispuse împotriva angajaţilor TVR nu au nicio bază factuală reală, neexistând nicio astfel de măsură disciplinară sau de altfel dispusă de mine”, a explicat preşedintele-director al SRTv.
“Am fost permanent criticată de anumiţi oameni din media, fără drept de apel, fără vreun motiv anume. Am fost jignită continuu, profesional, de aceşti oameni, lăsând loc unor comentarii care s-au constituit în jigniri personale ce mi-au afectat întreaga imagine. Toate acestea în numele dreptăţii, al libertăţii de exprimare, al dreptului de a critica. (...) Dacă eu, ca orice om, comentez în discuţii private, aşa cum toţi colegii din media o fac, sunt blamată total, crucificată şi nimeni nu se întreabă cum e posibil să mai fim ascultaţi, înregistraţi nelegal, la aproape 30 de ani de la Revoluţie”, a spus Doina Gradea.
Ea a susţinut că înregistrările care au stat la baza montajului prezentat de Dragoş Pătraru pe blogul personal, lipsind-o astfel de posibilitatea legală de a solicita un drept la replică, sunt fapte care pot conduce la ideea săvârşirii de violare a vieţii private.
Anterior, PNL și USR au părăsit sala. Gigel Știrbu a spus înainte de a pleca: ”Ce au facut colegii nostri de la PSD v-a creat un mare deserviciu. Eu as fi rămas să lamuresc toate aceste chestiuni”. A fost supusă la vot propunerea Dianei Tușa. Doina Gradea nu va fi audiată, ci doar ascultată. Au fost patru voturi ”impotriva” si opt ”pentru”.
„Eu, în calitate de președinte al comisiei, voi depune la secretariat o solicitare prin care domnul Dragoș Pătraru să fie audiat in comisie săptămâna viitoare”, a spus Gigel Știrbu.
Diana Tușa (PSD) a propus ca, după ce Doina Gradea va vorbi, aceasta să părăsească sala, iar parlamentarii să discute în lipsa ei. În replică, Gigel Știrbu s-a arătat siderat de propunere: ”Adică domnul deputat care a făcut propunerea să nu aibă ocazia să adreseze întrebari?”.
Înainte de a începe audierile, Gigel Știrbu (PNL) și Diana Tușa (PSD) s-au certat pe tema aprobării audierii Doinei Gradea. ”Încercați să blocați această audiere. Dacă nu erau camere, nici măcar nu ați fi venit la comisie”, i-a spus Gigel Știrbu Dianei Tușa. O reacție a avut și Beatrice Tudor (PSD): ”Sper să fie ultima dată când vom mai fi convocați oe WhatsAPP, ci așa cum prevede procedura”. În replică, Iulian Bulai, deputat USR, a menționat: „Suntem aici tocma pentru că TVR nu are o tradiție în a jigni angajații”.
Audierea a inceput la ora 12.00. Ședința este condusă de Gigel Știrbu.
.........................................................
"Săptămâna trecută, în spaţiul public au ieşit anumite înregistrări făcute de către un colaborator al SRTv, un realizator de programe în cadrul acestei staţii, înregistrări ce o aveau ca primă solistă pe directorul general şi preşedintele CA, doamna Doina Gradea, şi pe directorul de programe al TVR. Din aceste înregistrări reiese clar că directorul TVR are o sarcină clară din partea partidului care a şi propus-o în această funcţie şi în funcţia de preşedinte al CA de a politiza această instituţie. În urma ieşirii în spaţiul public a acestor înregistrări, împreună cu colegii din Comisia de cultură din Camera Deputaţilor am luat decizia ca astăzi să-i transmitem o invitaţie scrisă pentru ca mâine, 8 mai, ora 12,00, să vină la audieri în faţa Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor", a spus Ştirbu, la Parlament.
Liberalul a spus că majoritatea membrilor comisiei, cu excepţia deputaţilor PSD, a fost de acord cu audierea preşedintelui-director general al TVR, Doina Gradea.
El a precizat că reprezentanţii PNL din CA al TVR au luat decizia de a convoca o şedinţă extraordinară a Consiliului de Administraţie care va avea loc pe 14 mai.
"În cadrul acestei şedinţe se va solicita un punct de vedere clar despre politizarea acestei instituţii doamnei respective, un punct de vedere clar vizavi de posibilitatea ca această doamnă să mai poată conduce un colectiv din care fac parte colegi ai domniei sale jurnalişti pe care îi desconsideră", a afirmat Ştirbu.
Realizatorul TV Dragoş Pătraru a criticat, joi, pe pagina sa de internet, conducerea SRTv, menţionând că doreşte să tragă "un serios semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă în televiziunea publică". El o acuza pe Doina Gradea de acţiuni de intimidare şi cenzură, postând, în acest sens, şi nişte înregistrări audio.
Preşedintele - director general al SRTv, Doina Gradea, a susţinut, într-un comunicat, că materialele prezentate de jurnalistul Dragoş Pătraru sunt ''trunchieri ale unor înregistrări realizate nelegal'', din întrevederi sau convorbiri purtate cu acesta sau din discuţii avute în spaţii private.