Cei doi erau îmbrăcați sumar, dar îngrijit, potrivit Jandarmeriei Române.
"Păreau a dormi. Jandarmii au mers lângă ei și au încercat să îi trezească, pentru a afla ce se întâmplă cu ei. Însă tinerii nu au avut nicio reacție. Tremurau. Era clar că orele petrecute în frig i-ar fi putut aduce pe cei doi în șoc hipotermic. Colegii noștri le-au verificat semnele vitale și au cerut de urgență sprijinul unui echipaj medical, încercând, până la sosirea acestuia, să încălzească trupurile înghețate", se arată în postarea Jandarmeriei.
După acordarea ajutorului medical, tinerii au început să-și revină.
Deocamdată nu este clar care a fost motivul pentru care tinerii se aflau în stare de șoc.
"Nu erau foarte coerenți, însă informațiile pe care au reușit să le obțină i-au ajutat pe colegii noștri să contacteze părinții, care, evident, erau îngrijorați", se arată în comunicatul Jandarmeriei Române.