“Este vorba despre două victime împuşcate, aparent fiind vorba despre acelaşi agresor. La faţa locului au mers echipaje ale Poliţiei, Serviciului de Ambulanţă Bivolari şi de terapie mobilă intensivă. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, împuşcat în abdomen, acesta fiind dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi, el fiind internat în Clinica de Chirurgie. Acesta a fost dus direct în sala de operaţii. De asemenea, un pacient de aproximativ 30 de ani, care a fost împuşcat în picior, a fost preluat după primul pacient”, a declarat luni dimineaţă prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi.
În acest caz, poliţiştii au demarat o anchetă, pentru identificarea suspectului, iar cercetările continuă, pentru a stabili toate circumstanţele în care a avut loc incidentul.