Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi aveau un dispozitiv artizanal pe care îl montau pe bancomate, iar atunci când victimele încercau să scoată bani, bancnotele rămâneau blocate în interior, creând impresia că aparatul este defect. După ce victima se îndepărta, hoţii ridicau dispozitivul şi scoteau banii din el.
"În perioada 11 mai - 5 iunie a.c., poliţiştii bucureşteni au documentat activitatea membrilor grupului infracţional, format din doi bărbaţi, în vârstă de 30, respectiv 46 de ani, care ar fi săvârşit mai multe furturi din bancomate situate pe raza sectorului 1 din Capitală", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Capitalei.
Pentru că anchetatorii aveau indicii potrivit cărora, joi după-amiază, cei doi urmau să iasă la furat, aceştia au fost urmăriţi pas cu pas.
În jurul orei 17.50, unul dintre ei a fost observat apropiindu-se de un bancomat de pe Calea Plevnei, unde, după ce s-a asigurat că nu este nimeni în apropiere, şi-a acoperit faţa cu o glugă, după care a montat dispozitivul pe ATM.
În jurul orei 18.30, o persoană s-a apropiat de bancomatul respectiv, a introdus cardul şi a încercat să scoată o sumă de bani, însă, după câteva minute, considerând că aparatul este defect, a plecat din zonă.
Aproximativ două ore mai târziu, după ce au s-au plimbat în apropiere pentru a se asigura că nu sunt supravegheaţi, cei doi au scos dispozitivul cu bani.
Într-o primă fază, suspecţii au reuşit să fugă, însă au fost imobilizaţi în scurt timp, după ce poliţiştii au tras două focuri de avertisment.