"În această dimineață, în jurul orei 05,00, polițiștii rutieri au intervenit la un autoaccident produs pe DN 14, la intrarea în Slimnic dinspre Mediaș.
Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Mediaș spre Sibiu, pe un tronson în curbă la stânga, o femeie în vârstă de 29 de ani, cetățean străin, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se într-un șanț.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi minori care se aflau în autoturism, în vârstă de 4, respectiv 6 ani și care au fost transportați la spital conștienți.
Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier", relatează IPJ Sibiu.