Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au reţinut un bărbat de 36 de ani pentru agresiune sexuală.
“Din cercetări a reieşit că bărbatul acesta ar fi întreţinut mai multe raporturi sexuale cu doi minori, de şapte ani şi respectiv 12 ani. Raporturile sexuale ar fi avut loc la domiciliul bărbatului, în schimbul unor sume modice de bani sau dulciuri. În urma desfăşurării unor activităţi informativ-preventive în cadrul unităţilor de învăţământ, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea faptelor”, au precizat poliţiştii.
Bărbatul urmează să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia pentru luarea unei măsuri preventive.
”Nu uitaţi că nu doar fetele, ci şi băieţii pot fi agresaţi sexual! Verificaţi cercul de prieteni al copilului, interesaţi-vă de locurile de petrecere a timpului liber! Atenţionaţi mereu copiii să nu urce în maşini necunoscute, să nu vorbească şi să nu plece cu străinii! Discutaţi cu copilul dumneavoastră, despre problemele pe care le are! Fiţi atenţi la schimbările lui de comportament!”, este recomandarea pe care oamenii legii o transmit părinților.
De asemenea, poliţiştii recomandă copiilor să refuze orice cadou din partea unui necunoscut, să nu plece la petrecere, la plimbare cu maşina sau la locuinţa unei persoane necunoscute, iar dacă li se întâmplă ceva rău să anunţe părinţii, profesorii sau Poliţia.