„La data de 25 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Horezu au fost sesizați despre faptul că, 3 persoane au fost găsite în stare de inconștiență într-o locuință din localitatea Vaideeni.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani și un minor de 7 ani, toți din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz.
La fața locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul S.A.J. Vâlcea, care din păcate, a constatat decesul celor 3 persoane.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, potrivit IPJ Vâlcea.
Spre deosebire de gazul natural sau GPL, care au un miros caracteristic specific prin care îi poți simți prezența, monoxidul de carbon nu are miros și nici culoare. Inhalăm monoxidul de carbon ca și cum am respira aerul normal, fără a simți iritații în nas sau gât. Din aceste motive, este numit "ucigașul tăcut".
Decesul din cauza otrăvirii cu monoxid de carbon survine atunci când victima pur și simplu adoarme și nu își mai recapătă conștiința.
Monoxidul de carbon este produs de dispozitive care ard combustibili. Boilerul, aragazul, încălzitoarele de cameră, șemineul, soba pe lemne, grătarul cu cărbuni și altele pot fi surse de monoxid de carbon, în special dacă nu sunt în stare bună de funcționare sau au fost instalate fără ventilație corespunzătoare.