Dup[ ce documentele necesare ajung în țara noastră, cel mai probabil Elena Udrea va fi adusă de către polițiști, pe cale terestră, în România.
Totodată, ea trebuie predată în termen de maximum 10 zile autorităților române, de la data pronunțării deciziei de extrădare.
Odată ajunsă în țara noastră, ea va fi dusă direct la Penitenciarul de Femei Ploiesti Târgșorul Nou din județul Prahova, unde ăși va ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute".
Pe de altă parte, aceasta a susținut în nenumărate rânduri că a fost condamnată politic, în țara noastră. Ea a declarat chiar, pe holurile instanței din Sofia, că asupra judecătorilor care au confirmat sentința de la începutul lunii aprilie "s-au făcut presiuni enorme". Mai exact, doi dintre aceștia ar fi fost chemați la Parchetul General și amenințați cu închisoarea dacă nu vor lua o decizie în defavoarea ei.
De asemenea, într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul ministrul a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să investigheze cazul. "Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident ca este o miza uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte", susține Udrea, în postarea citată.