Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Harghita, mai multe persoane au depus reclamaţii privind ”condiţiile groaznice” oferite de CFR Călători în sălile de aşteptare din gări, în special în cele din zonele rurale din judeţ.
Şeful CJPC Harghita, Laurenţiu Moldovan, a declarat că, în urma controlului făcut la gara din localitatea Siculeni, comisarii au constatat că oamenii trebuia să aştepte trenul într-o sală insalubră, neîncălzită şi neluminată, cu scaune rupte şi pereţi murdari şi afumaţi, scrie Mediafax.
”Scaune murdare, rupte, cu diferite şuruburi ieşite, pereţi murdari, arşi, afumaţi. Nu există nicio sursă de căldură. Astfel, temperatura este aproape identică celei de afară, deoarece tâmplăria este stricată. În gară nu există corpuri de iluminat aproape deloc, fiind întuneric pe timp de noapte”, a spus Laurenţiu Moldovan.
Totodată, comisarii de la Protecţia Consumatorului au consemnat că la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei ”a fost prezentată o autorizaţie emisă de Autoritatea Feroviară Română – AFER, care nu mai era valabilă”.
”Autorizaţia în cauză atestă şi condiţiile de calitate a serviciilor, dar operatorul economic, la solicitarea comisarilor CJPC Harghita, nu a prezentat o altă autorizaţie valabilă”, a mai spus şeful CJPC Harghita.
Aşadar, operatorul economic în administrarea căuia se află gara din Siculeni, respectiv CFR Călători, a fost sancţionat cu 15.000 de lei, punându-i-se în vedere, totodată, să remedieze deficienţele constatate.
Gara din Siculeni nu este singura din judeţul Harghita fără curent electric şi încălzire, altele nu au nici canalizare sau apă curentă.
În 22 septembrie, când angajaţii CFR au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi, între altele, că nu le-au fost majorate salariile, preşedintele Organizaţiei Sindicatului Independent din Mişcare (OSIM) CFR Harghita, Cosmin-Sorin Micloş, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că de la Bodoc (judeţul Covasna) şi până la Sâncrăieni (Harghita), cu excepţia staţiunii Băile Tuşnad, nicio staţie CFR nu are curent electric, iar unele dintre ele nu au nici apă potabilă, canalizare şi toalete. La Mădăraş, clădirea gării se află într-o stare avansată de degradare.