În dosar, au fost deferiți justiției: sub control judiciar — Floare Chipea, decan al Facultății de Științe Socio-Umane, pentru trafic de influență și luare de mită, ambele în formă continuată, și Maria Camelia Dindelegan, cadru didactic universitar, pentru cumpărare de influență și dare de mită (2 infracțiuni), ambele în formă continuată; în stare de libertate — Marin Vasile Dindelegan, soțul inculpatei anterior menționate, pentru complicitate la cumpărare de influență și la dare de mită (2 infracțiuni), ambele în formă continuată.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
BUNGĂU CONSTANTIN, rector al Universității din Oradea, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată
CHIPEA FLOARE, decan al Facultății de Științe Socio – Umane din cadrul Universității din Oradea, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și luare de mită, ambele în formă continuată
DINDELEGAN CAMELIA MARIA, cadru didactic universitar în cadrul Universității din Oradea, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, în formă continuată și dare de mită (2 infracțiuni), în formă continuată.
și în stare de libertate a inculpatului DINDELEGAN VASILE MARIN, soțul inculpatei anterior menționate, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, în formă continuată și complicitate la dare de mită (2 infracțiuni), în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie 2015 - ianuarie 2016, inculpata Dindelegan Camelia Maria, cadru universitar, cu ajutorul inculpatului Dindelegan Vasile Marin, a oferit în mai multe rânduri, inculpatei Chipea Floare, în calitate de decan al Facultății de Științe Socio – Umane din cadrul Universității din Oradea foloase în valoare totală de 7.950 lei, iar inculpatului Bungău Constantin, în calitate de rector al Universității din Oradea, bunuri materiale în valoare de aproximativ 1.902 lei.
Foloasele respective au fost primite în schimbul demersurilor efectuate de inculpații Chipea Floare și Bungău Constantin pe lângă alte persoane din conducerea universității, precum și prin îndeplinirea cu rea credință a unor atribuții de serviciu, având ca scop acordarea titlului didactic de profesor universitar inculpatei Dindelegan Camelia Maria.
Aceste demersuri făcute de cei doi inculpați au constat în:
- influențarea persoanelor din conducerea universității astfel încât să fie scos la concurs un post didactic de profesor universitar;
- aprobarea scoaterii la concurs a postului didactic menționat;
- avizarea comisiei de concurs;
- întocmirea diferitelor acte necesare validării concursului.
Ulterior, ca urmare a demersurilor efectuate de către inculpații Chipea Floare și Bungău Constantin, inculpata Dindelegan Camelia Maria a obținut gradul didactic maxim în ierarhia posturilor universitare, respectiv acela de profesor universitar.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.