În acest dosar sunt urmăriți penal președinta CNA, Laura Georgescu, Narcisa Iorga, membră a CNA, și parlamentarul PSD Viorel Hrebenciuc.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, la cererea lui Gheorghe Ștefan, deputatul Viorel Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe Laura Georgescu ca CNA să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licența pentru postul de televiziune respectiv.
"În realizarea acestor demersuri, Viorel Hrebenciuc s-a folosit de influența și autoritatea pe care le deține în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte — membru al Comitetului Executiv Național, organul de conducere și de decizie al partidului. (...) Gheorghe Ștefan a fost îndrumat de Narcisa Iorga să apeleze la cunoștințele din mediul politic, pentru a influența votul pe care ceilalți membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestația pe care reprezentanții postului TV intenționau să o formuleze, printre cei indicați fiind și parlamentarul Viorel Hrebenciuc", se spune în comunicat.
Procurorii au constatat că, urmare a indicațiilor primite de la Narcisa Iorga, Gheorghe Ștefan i-a solicitat sprijinul deputatului Hrebenciuc, cerându-i să intervină la nivelul președintei CNA, astfel încât să o determine să se implice în susținerea intereselor postului TV sancționat, mai concret să obțină revocarea actului administrativ emis în 17 septembrie 2013 prin care i-a fost retrasă licența.
"Ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către suspecta Georgescu, în mod nejustificat, trei dintre membrii CNA care, la ședința din 17 septembrie 2013 votaseră pentru retragerea licenței postului TV, în ședința din 1 octombrie 2013, au votat în favoarea postului TV anterior sancționat. Aceasta, în condițiile în care situația de fapt nu se modificase, în afara existenței unei contestații, depuse la data de 24 septembrie 2013 (ce conține doar 2 pagini și jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituției pentru a se verifica argumentele susținute în respectiva contestație", mai susțin anchetatorii.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.