"La data de 21 iulie 2014, persoana menţionată în cererea dvs. a solicitat în scris să fie primită în audienţă de procurorul şef al D.N.A. pentru a discuta în legătură cu domeniul de activitate al instituţiei pe care o conduce. Din nota de audienţă a întâlnirii reiese că petentul a menţionat că, în ultima perioadă, a aflat din informaţiile vehiculate în spaţiul public că D.N.A. a deschis o anchetă referitoare la dosarul „licenţelor Microsoft" şi, ca urmare, a menţionat că doreşte să se prezinte la procuror şi să discute despre eventuala sa implicare în acel dosar. Întrucât dosarul era înregistrat la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, fiind în lucru, petentul a fost îndrumat să se prezinte la procurorul de caz pentru a-i prezenta acestuia toate aspectele legate de caz", susţine DNA într-un răspuns la o cerere Mediafax.
Fostul jucător de tenis Dinu Pescariu a declarat că a avut o întâlnire cu procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, în biroul acesteia şi i s-a sugerat să facă denunţuri.
"Am fost în birou la Kovesi şi mi s-a sugerat să fac denunţuri. (...) Nu vreau să vorbesc prea mult despre treaba asta. O să vorbesc după ce dau prima declaraţie în faţa judecătorilor. Greşeli am făcut toţi. Şi eu am făcut o greşeală şi mi-am recunoscut-o, asta a însemnat denunţul respectiv şi legea, mi-a fost favorabilă. Ce s-a întâmplat ulterior... nici nu vreau să mai spun, pentru că mi-e lehamite vizavi de ceea ce s-a făcut ulterior", a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, Dinu Pescariu.