Redăm, în continuare, comunicatul remis de DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER, om de afaceri, pentru săvârșirea a două infracţiuni de dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă pentru ca în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Adamescu Grigore Dan.
Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală.
Având în vedere aspectele menționate anterior, la data de 25 martie 2016, procurorii au înaintat Tribunalului București referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatului de arestare preventivă.
Acest dosar s-a constituit ca urmare a disjungerii dintr-o cauză penală în care au fost trimiși în judecată patru judecători din cadrul Tribunalului București – Secţia a VII-a civilă, în legătură cu pretinderea și primirea unor sume de bani și bunuri în schimbul favorizării unor interese de afaceri (comunicat nr. nr. 902/VIII/3 din 24 iunie 2014).
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.