Pedepsele dispuse de judecători față de cei 23 de inculpați variază între 11 ani și 9 luni închisoare și 11 luni închisoare cu suspendare.
Printre cei condamnați definitiv se află persoane care, la data faptelor aveau funcții de deputat, primar de municipiu, președinte și membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), precum și un important om de afaceri:
- Marin Anton, fost deputat PNL, condamnat la 5 ani închisoare cu executare pentru o mită de 5 milioane euro;
- Nelu Iordache, om de afaceri, condamnat la 11 ani şi 9 luni de închisoare pentru fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad;
- Viorel Hrebenciuc, fost deputat PSD, condamnat la 3 ani închisoare cu executare, în dosarul Giga TV;
- Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, condamnat la 4 ani şi 6 luni, în dosarul Giga TV;
- Laura Georgescu, fostă şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului, condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare, în dosarul Giga TV.
Conform unui comunicat al DNA, pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 23 de inculpaţi variază între 11 ani şi 9 luni închisoare şi 11 luni închisoare cu suspendare.
DNA a precizat că, având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă.