Distribuitorul de gaze Distrigaz a limitat debitul de gaze naturale către producătorul de energie Elcen din cauza neachitării serviciului de distribuţie, astfel că aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureştiului rămân fără apă caldă, mai precis cartierele Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi, dar şi o parte din centrul Capitalei, a anunţat marţi Elcen.
Mai mult, Distrigaz Sud va demara procedura de executare silită pentru recuperarea unei părţi din datorie.
"Măsura survine ca urmare a acumulării unor arierate importante de către Electrocentrale Bucureşti SA, în valoare de aproximativ 147 milioane de lei şi pe fondul nerespectării calendarului de eşalonare a plăţilor convenit între părţi", se arată într-un comunicat transmis marţi seara de Distrigaz Sud Reţele, conform news.ro.
Limitarea alimentării cu gaze naturale va fi menţinută până la recuperarea integrală a soldului exigibil, precizează oficialii Distrigaz Sud Reţele.
"Tergiversarea găsirii unei soluţii de achitare a datoriei va mări valoarea acesteia, dat fiind că de la ultima notificare transmisă de Distrigaz Sud Reţele către Electrocentrale Bucureşti şi până în prezent a fost emisă şi factura aferentă lunii iulie 2016 cu scadenţa în septembrie", arată compania.
În plus, acumularea debitelor restante a afectat şi bugetul Distrigaz Sud Reţele prevăzut pentru realizarea de investiţii necesare asigurării parametrilor optimi de exploatare în condiţii de siguranţă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, arată societatea.
"Ne exprimăm regretul că, în lipsa unei soluţii amiabile de onorare a acestor datorii, suntem obligaţi să recurgem la aceste măsuri care sunt de natură să stopeze acumularea unor datorii şi mai mari de către Electrocentrale Bucureşti şi, implicit, să prevină o situaţie de blocaj în prag de sezon rece", precizează Distrigaz Sud Reţele.
Distrigaz Sud Reţele este o filială a Engie Romania, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare.
Distribuitorul de gaze naturale deserveşte 19 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o retea de distribuţie de aproximativ 19.000 km.
În Bucureşti, Distrigaz Sud Reţele asigură serviciul de distribuţie pentru peste 400.000 clienţi finali şi dispune de o reţea de distribuţie în lungime de 4.234 km, fiind realizate investiţii anuale pentru reabilitarea şi modernizarea acesteia în valoare de aproximativ 60 milioane lei.
Anterior, Elcen a anunţat că este în imposibilitatea de a-şi onora plăţile către furnizorii şi distribuitorii de materii prime, materiale şi servicii, din cauza datoriilor acumulate de RADET către Elcen.
„Astfel, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia, şi a notificat Elcen în acest sens, ca, începând cu data de 05.09.2016, să reducă presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie (2 bari), fapt pus în practică la această oră”, se arată într-un comunicat al Elcen.
Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 – iunie 2016.
Pe de altă parte, RADET Bucureşti datorează Electrocentrale Bucureşti peste 3,6 miliarde de lei.
Datoriile RADET către Elcen au început încă din anul 1996, când regia de termoficare a încheiat anul fiscal cu o datorie de 8,7 milioane lei. Din acel an şi până în prezent, RADET nu a mai reuşit să îşi achite datoriile către Elcen, acumulând an după an datorii noi li penalităţi de miliarde de lei.
În cele şase sectoare ale Capitalei sunt 1,23 milioane de clienţi branşaţi la sistemul centralizat de termoficare, în 566.000 de apartamente.
Elcen se află sub autoritatea Ministerului Energiei şi produce şi distribuie energie termică şi energie electrică. Este cel mai mare producător de energie termică din România. Asigură 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti.
RADET se află în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi este administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România. Regia asigură 74% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% din consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi companii).