Orice angajat al Distribuție Oltenia sau al partenerilor are obligația de a prezenta legitimația și ordinul de serviciu atunci când se deplasează la domiciliul consumatorilor pentru a efectua servicii energetice, înainte de a pătrunde în locuință. În situația în care persoanele în cauză nu pot dovedi că sunt reprezentanți DEO, consumatorii nu ar trebui să le permită accesul în incintă și nici eventuale intervenții în rețea, spune compania într-un comunicat.
Este important de precizat că angajații DEO sau ai partenerilor nu sunt autorizați și nici nu trebuie să solicite sau să primească sume de bani de la consumatori.
Pentru siguranța tuturor persoanelor implicate, angajații Distribuție Oltenia folosesc echipamente specifice de lucru și de protecție atunci când efectuează intervenții în rețea.
Totodată, consumatorii de energie electrică sunt rugați să anunțe operatorul Distribuție Oltenia despre orice situație în care persoane care pretind a fi angajați DEO sau ai partenerilor solicită accesul pe proprietate sau orice sume de bani în schimbul unor servicii.
Tipurile de activități derulate de echipele operatorului de distribuție și ale prestatorilor săi care pot necesita acces în locuință/ proprietate sunt:
- Citirea contoarelor şi înlocuirea periodică a acestora, activitate derulată de partenerul ADREM Link;
- Alte acţiuni legate de grupurile de măsură (sigilări, montare contoare inteligente);
- Acţiunile de prevenire şi combatere a fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie, derulate de echipele specializate;
- Remedierea deranjamentelor electrice care apar în instalaţiile de branşament de până la sau după puncul de delimitare (înaintea bornelor de ieşire din contor);
- Pentru analiza sesizărilor/ reclamaţiilor consumatorilor, când acest lucru este imperios necesar (exemplu: sesizări privind starea receptoarelor deteriorate, aflate după punctul de delimitare);
- Depistarea şi eliminarea incidentelor, efectuarea de lucrări de reparaţie accidentală a reţelei necesare pentru evitarea apariţiei unor incidente sau avarii (prevenire de avarii);
- Restabilirea stării tehnice a reţelelor electrice şi efectuarea de lucrări provizorii executate în condiţii deosebite, necesare realimentării cu energie electrică a consumatorilor;
- Reparaţia rețelelor electrice, în situații care impun risc de incendiu sau de electrosecuritate.