Familia sa a desfăşurat la acea dată o campanie de strângere de fonduri pentru a achita costurile generate de aducerea sa înapoi în Australia.
Iniţial, bărbatul a trăit cu unchiul său, despre care spune că-i era ca un tată, în timp ce familia sa a rămas în Australia. Unchiul a murit în urma unui infarct în 1999, acesta fiind şi anul în care rudele l-au văzut pentru ultima dată pe Jason.
După moartea acestuia, Douglas a rămas în Marea Britanie şi a locuit, pe rând, la mai mulţi prieteni, familia sa pierzând definitiv legătura cu el în anii 2000. Pentru că locuiau pe alt continent, aceştia nu au putut depune o solicitare pentru ca autorităţile engleze să înceapă o anchetă oficială, iar demersurile către poliţia din Australia au rămas fără rezultat. Într-un final, rudele au reuşit să demareze căutările pe teritoriul Marii Britanii şi, într-o zi, au primit un telefon care le anunţa că l-au găsit pe Jason.
„A plâns la început, dar apoi a fost fericit. Am vorbit despre foarte multe lucruri, momente din copilările şi vieţile noastre de acum", a spus sora lui pentru Independent. „Mi-a povestit viaţa grea pe care a avut-o acolo şi cât de greu i-a fost să obţină orice fel de ajutor financiar, fapt pentru care a şi trăit pe străzi mult timp".
„Mi-a mai spus şi că în primii ani i s-au furat actele, inclusiv buletinul şi paşaportul, iar fără ele nu putea să se descurce pentru a supravieţui. Aşa că s-a ocupat cu infracţiuni ca furtul din magazine sau cerşitul, ca să aibă ce mânca", a mai spus aceasta.