„Asta este, oameni buni. Mulțumesc tuturor că ați venit atât de devreme în această dimineață. În doar câteva ore voi fi la Balmoral, unde mă voi întâlni cu Majestatea Sa, Regina, iar torța va fi predată, într-un final, unui alt lider conservator”, a spus Boris Johnson.
El s-a folosit, de asemenea, de ultimul său discurs pentru a se plânge de faptul că cei din Partidul Conservator „au schimbat regulile” pentru a-i forța plecarea.
„Ștafeta va fi predată în ceea ce s-a dovedit a fi, în mod neașteptat, o adevărată cursă. Au schimbat regulile la jumătate, dar nu asta contează acum”, a mai spus Boris Johnson.
Liz Truss, care a câştigat şefia Partidului Conservator, urmează să fie numită, astăzi, în funcţia de premier al Marii Britanii de către Regina Elisabeta. Truss, în vârstă de 47 de ani, devine al patrulea prim-ministru britanic de la referendumul pentru Brexit din 2016 și a treia femeie în această funcție din istoria Regatului Unit, după Margaret Thatcher și Theresa May.