Se pare că scandalul a pornit de la decizia conducerii liceului, împreună cu părinţii, de a introduce obligativitatea purtării uniformei, conforn adevarul.ro
Această idee nu a fost pe placul elevilor, iar de aici şi până la o adevărată revoltă nu a mai fost decât un pas. Astfel, unul dintre elevi a postat pe reţeaua de socializare un anunţ prin care chema toate clasele de a X-a, XI-a şi a XII-a la o întrunire în amfiteatrul şcolii, unde a fost prezent şi Cătălin Cherecheş, primarul oraşului Baia Mare.
Conform unei înregistrări video postate pe site-ul actualmm.ro, primarul a condus întreaga discuţie şi a făcut afirmaţii care i-au încurajat pe elevi în protestul lor împotriva uniformei şi a conducerii şcolii. Mai mult, el l-a discreditat pe directorul unităţii printr-o atitudine de coalizare cu elevii, împotriva cadrului didactic.
La scurt timp după această întâlnire, directorul, Cristian Heuberger, și directorul adjunct, Marina Lici, și-au dat demisia.